Sinagoga a fost construită în anul 1876 și în prezent este transformată în primul Muzeu Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord cu sprijinul „Asociaţiei Memoriale Hebraica” din Nuşfalău, „Jewish Architectural Heritage Foundation” din SUA, Primăriei Şimleu Silvaniei, Consiliului Judeţean Sălăj şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălăj. Inaugurarea muzeului a avut loc în anul 2005. În lunile mai și iunie ale anului 1944, populația evreiască din zona Șimleului a fost forțată să-și părăsească locuințele, fiind dusă în ghetoul de la Cehei, de unde a fost îmbarcată în vagoane de animale și transportată la Auschwitz-Birkenau. Peste 160.000 evrei din regiune au pierit acolo. Din cei câțiva evrei care au supraviețuit Holocaustului și au rămas în România, ultima familie evreiască a emigrat din regiune la mijlocul anilor ’60 ai secolului al XX-lea, în timpul regimului comunist.

Exodul membrilor comunității a dus la abandonarea sinagogii, care a început să se ruineze. La sugestia Mihaelei Gross, secretarul Asociației Memoriale „Hebraica” din Nușfalău, arhitectul Adam Wapniak, originar din Brooklyn, a realizat un proiect de restaurare a sinagogii abandonate după o vizită făcută aici în anul 2003. Acest proiect a trezit interesul medicului Alexander Hecht din New York, fiu al unor supraviețuitori ai Holocaustului, Zoltan și Ștefania Hecht, originari din Nușfalău. Au fost înființate Jewish Architectural Heritage Foundation din America, condusă de Adam Wapniak și Alexander Hecht, respectiv Asociația Memorială „Hebraica” Nușfalău, al cărei președinte este Gheorghe Gross. Cele două asociații au semnat un contract de comodat cu Federația Comunităților Evreiești din România, prin care clădirea sinagogii a trecut în gestiunea Asociației Memoriale din Nușfalău, pentru gestionarea lucrărilor și înființarea unui centru multicultural.

Cele două organizații au lansat o campanie puternică de strângere de fonduri pentru finalizarea construcției și de creare a unui Institut de învățământ. Muzeul funcționează acum ca un centru de învățământ și resursă esențială pentru Educația Holocaustului în regiune. Elevilor și studenților le sunt oferite zilnic vizite ghidate. Piesa centrală a muzeului este sinagoga construită în 1876. În anul 2004 au început lucrările de restaurare ale sinagogii, fiind înlocuit acoperișul și consolidându-se clădirea. La data de 11 septembrie 2005 a avut loc ceremonia de deschidere a Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord în clădirea sinagogii din Șimleul Silvaniei, sub administrarea Jewish Architectural Heritage Foundation din New York și a Asociația Memorială „Hebraica” Nușfalău.

Pădurea Lapiș, aflată în apropiere de Nușfalău, este una dintre cele mai valoroase zone naturale ale regiunii, cunoscută atât pentru frumusețea sa, cât și pentru bogăția biodiversității. Întinsă pe o suprafață generoasă, pădurea reprezintă un adevărat „plămân verde” al zonei, oferind aer curat, liniște și un cadru natural deosebit, unde armonia dintre om și natură se resimte la fiecare pas.

Această pădure se remarcă prin diversitatea speciilor de arbori – stejari seculari, fagi, carpeni și alte esențe care alcătuiesc un peisaj variat și plin de culoare, schimbându-și înfățișarea odată cu anotimpurile. Primăvara, covorul de verdeață este presărat cu flori de pădure, vara frunzișul bogat oferă umbră și răcoare, toamna culorile calde dau un spectacol vizual unic, iar iarna liniștea și albul zăpezii transformă locul într-un peisaj de poveste.

Pădurea Lapiș are și o deosebită valoare faunistică, adăpostind numeroase specii de păsări, mamifere mici și mari, precum și o bogată lume de insecte, care alcătuiesc împreună un ecosistem echilibrat. Prezența acestei diversități biologice face din Lapiș un loc de interes nu doar pentru iubitorii de natură, ci și pentru specialiștii preocupați de studierea și conservarea mediului.

Pentru comunitatea locală, pădurea a avut mereu o însemnătate aparte. De-a lungul timpului a fost sursă de lemn, loc de adăpost și vânătoare, dar și un spațiu de refugiu și recreere. Astăzi, ea este tot mai mult privită ca o zonă de protecție naturală și ca un loc ideal pentru plimbări, drumeții sau activități educative dedicate copiilor și tinerilor.

Pădurea Lapiș nu înseamnă doar natură, ci și patrimoniu cultural și istoric. Numeroase povești și legende locale sunt legate de acest loc, fiind transmis din generație în generație respectul pentru frumusețea și importanța sa.

Prin frumusețea peisajului, bogăția speciilor și rolul său de echilibru natural, Pădurea Lapiș este astăzi un simbol al Nușfalăului, un spațiu unde natura își arată generozitatea, iar oamenii pot redescoperi liniștea și armonia vieții simple.

Sursa: https://www.gazetanord-vest.ro/2019/07/padurea-lapis-oaza-de-verdeata-unde-cerbii-lopatari-sburda-in-voie/

Muntele Sfintei Treimi din Nușfalău este unul dintre cele mai încărcate de spiritualitate locuri ale zonei, un reper de credință și tradiție pentru întreaga comunitate. Situat într-un cadru natural deosebit, înconjurat de dealuri și păduri ce oferă liniște și reculegere, muntele a devenit de-a lungul timpului un punct de pelerinaj și rugăciune, atrăgând credincioși nu doar din localitate, ci și din împrejurimi.

Legenda și evlavia populară spun că aici s-au ridicat primele cruci ca semn de mulțumire adusă Sfintei Treimi, iar de atunci locul a rămas sacru în conștiința localnicilor. De-a lungul vremii, credincioșii au urcat pe munte pentru a se ruga, pentru a găsi alinare în momente de încercare sau pentru a mulțumi lui Dumnezeu în clipe de bucurie.

Pe culmea muntelui se înalță astăzi un ansamblu de cruci, simboluri ale credinței și ale sacrificiului, care veghează asupra satului și asupra celor ce trec prin zonă. Aceste cruci nu sunt doar monumente de cult, ci și repere vizuale puternice, vizibile de la distanță, ce dau un caracter aparte peisajului. Ele transmit sentimentul de protecție divină și de continuitate a tradiției creștine.

În fiecare an, aici au loc procesiuni și slujbe religioase, momente de intensă trăire spirituală, când comunitatea se adună pentru a sărbători credința și a întări legăturile între generații. Muntele devine astfel nu doar un loc de rugăciune, ci și unul de comuniune, unde credincioșii trăiesc împreună experiența sacralității.

Muntele Sfintei Treimi nu este doar un obiectiv religios, ci și unul turistic, datorită panoramei spectaculoase pe care o oferă asupra Văii Barcăului și a împrejurimilor Nușfalăului. Frumusețea naturală, combinată cu dimensiunea spirituală, face ca acest loc să fie unic, un punct de întâlnire între natură, istorie și credință.

Astfel, Muntele Sfintei Treimi rămâne o mărturie vie a devoțiunii locuitorilor din Nușfalău și un simbol al legăturii indestructibile dintre om, natură și Dumnezeu.

Castelul Bánffy din Nușfalău este un monument de mare valoare istorică și arhitecturală, strâns legat de destinul uneia dintre cele mai importante familii nobiliare din Transilvania. Familia Bánffy se stabilește la Nușfalău încă din secolul al XV-lea, când Bánffy Péter își ridică prima reședință, o construcție de tip fortăreață, cu patru bastioane dreptunghiulare și un șanț de apărare alimentat cu apă, care oferea siguranță celor din interior. În curtea acestei fortificații se aflau casa cu cinci camere, pivnița cu arcade, casa servitorilor, bucătăria și cuptorul – un complex bine gândit pentru a răspunde atât nevoilor gospodărești, cât și celor defensive.

În locul acestui vechi conac, Bánffy Albert ridică un castel etajat, construit probabil la cumpăna dintre secolele XVIII și XIX. Clădirea a trecut prin mai multe încercări: în anul 1859 a fost afectată de un incendiu, dar a fost reparată, iar în 1925 a fost reconstruită complet, căpătând forma actuală. Tot atunci s-a adăugat și noua intrare sprijinită pe arcade, ce conduce într-un coridor elegant, flancat de arcade, care duce la scara spre etaj. Aici se aflau dormitoarele, sufrageria, un salon cu pian și o bibliotecă impresionantă, ce număra circa 2000 de titluri.

În anul 1936, Bánffy Albert a vândut castelul Bisericii Reformate, în proprietatea căreia se află și astăzi.

Alături de castel se păstrează și Conacul Bánffy, organizat în jurul unei curți interioare. Clădirea principală are un pridvor cu arcade și un portic baroc în centru, iar sala mare de mese, aflată în partea centrală, era direct legată de parcul din spatele reședinței. Sub clădire se află o pivniță boltită cu arcade, unde familia își primea oaspeții, organizând petreceri și serbări. De o parte și de alta se aflau clădirile anexe – locuințele administratorilor, bucătăria și cămara.

Un element aparte era herghelia familiei Bánffy, situată în partea dinspre drum a conacului, considerată o adevărată comoară a domeniului, simbol al prestigiului nobiliar. Multitudinea de coloane și arcade, precum și dimensiunile generoase ale construcției, au stârnit de-a lungul timpului multe interpretări asupra funcțiunii sale originale.

Tot parte din ansamblu este și clădirea masivă așa-numitului „Depozit al Conacului Bánffy”, a cărei destinație inițială rămâne un subiect de dezbatere: unii istorici o consideră depozit, alții locuință pentru servitori. În prezent, această clădire renovată găzduiește Căminul Cultural, integrând astfel trecutul în viața comunității actuale.

Castelul și ansamblul Bánffy din Nușfalău rămân un simbol al identității locale, mărturie a unei istorii îndelungate, a vieții nobiliare transilvănene și a modului în care tradiția poate fi împletită cu utilitatea contemporană.

Conacul Bánffy din Nușfalău este una dintre cele mai importante mărturii ale trecutului nobil al localității, legat direct de influența familie Bánffy, care a jucat un rol semnificativ în istoria Transilvaniei. Ridicat în secolele trecute, conacul a servit drept reședință nobiliară și centru administrativ al domeniilor din zonă, fiind construit într-un stil arhitectural ce îmbină sobrietatea cu eleganța vremurilor.

Edificiul impresiona prin dimensiunile sale și prin detaliile arhitectonice de inspirație barocă și clasicistă, reflectând statutul și gustul rafinat al familiei. Odată înconjurat de grădini și de celebrul Parc Bánffy, conacul reprezenta un spațiu al întâlnirilor sociale, culturale și politice, unde se luau decizii importante și se desfășura o viață de elită.

De-a lungul timpului, conacul a trecut prin numeroase transformări, unele cauzate de schimbările istorice și sociale ale regiunii. Chiar dacă astăzi nu mai păstrează întreaga strălucire de odinioară, zidurile sale rămân martore ale unui trecut plin de semnificație.

Pentru comunitatea locală, Conacul Bánffy nu este doar o clădire veche, ci un simbol al identității și al continuității istorice. El amintește de vremurile în care Nușfalăul era un punct de referință în viața nobiliară a Transilvaniei și rămâne un reper al patrimoniului cultural ce merită protejat și valorificat.

Conacul familiei Bánffy János se găseşte în apropierea castelului, fiind format din clădiri ce delimitează o curte interioară. Clădirea principală are un pridvor cu arcade şi un portic baroc în mijloc. Sunt interesante cele două nişe cu horn de lângă intrare, în care erau plasate surse de lumină. Partea centrală a conacului o ocupă o sală mare de mese şi anexele ei aflate pe cele două laturi. Sub clădire se întinde o pivniţă cu arcade, în care familia Bánffy îşi primea oaspeţii, organiza petreceri şi serbări. Sala de mese era direct legată de parcul din spatele clădirii, consiliul local având în proiect reamenajarea parcului. De o parte şi alta a clădirii principale sunt clădiri anexe construite în acelaşi stil, ce conţineau locuinţele administratorilor, bucătăria şi cămara. După naţionalizare clădirea a devenit sediul Cooperativei Agricole, azi într-o parte a ei funcţionează o grădiniţă.

Parcul Bánffy din Nușfalău reprezintă un loc încărcat de istorie și frumusețe naturală, fiind strâns legat de familia nobiliară Bánffy, una dintre cele mai importante familii aristocrate din Transilvania. Amenajat în jurul vechiului castel, parcul a fost conceput ca un spațiu de relaxare și de reprezentare, având rolul de a evidenția statutul și prestigiul familiei.

Întins pe o suprafață generoasă, parcul impresionează prin vegetația sa bogată, cu arbori seculari care au străbătut generații, oferind astăzi o atmosferă deosebită, plină de liniște și umbră răcoroasă în zilele toride. Alei discrete străbat spațiul verde, amintind de vremurile în care domeniul era animat de plimbările familiei nobiliare și de seratele organizate în jurul reședinței.

De-a lungul timpului, Parcul Bánffy nu a fost doar un loc de refugiu și frumusețe, ci și un simbol al continuității comunității locale. Chiar dacă astăzi castelul nu mai strălucește ca odinioară, parcul păstrează memoria unei epoci apuse, oferind vizitatorilor șansa de a păși într-un cadru ce poartă amprenta istoriei și a naturii deopotrivă.

Prin valoarea sa culturală și ambientală, Parcul Bánffy este un reper al identității locale, un spațiu unde trecutul și prezentul se întâlnesc, iar natura se împletește armonios cu istoria.

Patrioţii locali şi edilii localităţii Nuşfalău au scormonit în acte şi au făcut schiţe şi calcule până când s-au convins că parcul Banffy, care apărea în descrierile vechi, era situat în spatele conacului. Privind situaţia de pe teren, acest lucru nu este câtuşi de puţin evident, deoarece în pe terenul cu pricina funcţiona un fel de grădină de vară cu scenă, pe care se desfăşurau tot felul de activităţi. Edilii localităţii au refăcut parcul Banffy în 2013 care oferă localnicilor un mediu plăcut de relaxare.

Necropola medievală „La Vulpiste” din Nușfalău este unul dintre cele mai importante situri arheologice ale zonei, oferind informații prețioase despre viața și obiceiurile comunităților care au trăit aici în Evul Mediu. Descoperită pe un teren situat la marginea localității, necropola a scos la iveală numeroase morminte, orientate conform tradiției creștine, ceea ce confirmă apartenența religioasă a comunității din acea perioadă.

Cercetările arheologice au adus la lumină nu doar rămășițele umane, ci și diverse obiecte funerare – piese de podoabă, fragmente de ceramică și accesorii vestimentare – care reflectă atât statutul social al celor înhumați, cât și nivelul de dezvoltare culturală al așezării. Astfel, necropola „La Vulpiste” constituie o mărturie vie a tradițiilor și a vieții cotidiene din Evul Mediu transilvănean.

Importanța sitului este recunoscută nu doar la nivel local, ci și regional, fiind un reper pentru arheologi, istorici și toți cei interesați de patrimoniul cultural al zonei. Prin păstrarea și valorificarea descoperirilor, necropola medievală devine un element de identitate și continuitate istorică pentru comunitatea din Nușfalău.

La sud-vest de localitatea Nuşfalău, într-o păşune aflată lângă pădure, se zăreşte un şir de movile ciudate, care poartă denumirea de curgani. Movilele au fost create de mâna omului, fiind folosite ca loc de înhumare, de avari sau slavi. Se spune că la sfârşitul secolului XIX, erau mai multe astfel de movile, dar s-au păstrat numai trei, cea mai mare dintre ele având diametrul de 38 m şi înălţimea de 6.5 m. Cuvântul curgan înseamnă în limba turcă loc de incinerare şi se crede că sub movile s-ar găsi rămăşiţe turceşti. După unii movilele au fost ridicate cărând pământul cu căciula.

Camerele mortuare au fost făcute din lemn de stejar şi acoperite cu pământ amestecat cu pietriş, nisip şi rumeguş. Şase astfel de camere au fost explorate de istorici între 1878 şi 1890, iar trei în 1958, descoperindu-se şi câteva mici obiecte vechi. Cel mai mare curgan este încă neexplorat. Cu excepţia unei părţi din movila mare, toate celelalte sunt acoperite de vegetaţie şi greu accesibile în lipsa unui drum, dar din fericire pot fi văzute şi de pe şosea.