Sport

Performanţă de invidiat pentru Nuşfalău!

 

Performanţă de invidiat pentru Nuşfalău!

Ultima etapă a Ligii a IV-a, la juniori a programat

şi derbyul campionatului, duelul dintre campioana

la juniori, Barcău Nuşfalău şi vicecampioana

Dumbrava Gâlgău. Favorită pornea gruparea de

pe Valea Barcăului, care pe lângă faptul că a

reuşit numai victorii, nu a primit nici un gol.

Meciul în sine a fost controlat în totalitate de

elevii antrenaţi de Adrian Damian şi Ciprian Grecu.

Gazdele au reuşit rapid să deschidă scorul, în

minutul 19, prin Boska Arnold, un real talent

descoperit de Adrian Damian şi care ar putea face

liniştit faţă la nivelul Ligii a III-a. La pauză s-a intrat

cu avantaj minim pentru Barcău, însă în partea a doua a jocului, aceştia şi-au mărit avantajul, după reuşita aceluiaşi Boska Arnold şi golul marcat de Adrian Nagy. Victorie pentru Barcău Nuşfalău, care pe lângă faptul că termină turul de campionat cu maxim de puncte, reuşeşte şi performanţa să nu încaseze nici un gol pe întreg parcursul acestui tur de campionat. Dacă echipa de seniori a Chieşdului s-a văzut învinsă de Rapid Jibou, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre gruparea de juniori, care s-a impus la limită în faţa jibouanilor. Dubla lui Ionuţ Lingurar a fost benefică echipei, care termină turul de campionat pe locul şapte.

Inter Cizer realizează surpriza etapei şi învinge mult mai bine clasata Meseşul Treznea. După ce etape la rând tinerii jucători din Cizer s-au văzut învinşi la scor, de această dată aceştia au reuşit o victorie mare în faţa unei echipe care s-a mişcat destul de bine în acest campionat.

O altă surpriză a ultimei etape, putem spune că a avut loc la Cehu Silvaniei, acolo unde lanterna roşie Cetatea Almaşu s-a impus la limită în faţa celor de la Silvania. Deşi au deschis scorul repede prin Călin Rus, cei de la Cetatea s-au văzut egalaţi  cu câteva minute înainte de pauză. Partea a doua a jocului a fost destul de echilibrată şi când mai erau câteva secvenţe din meci, acelaşi Călin Rus a dat lovitura de graţie aducând toate punctele puse în joc, în tabăra celor de la Cetatea, care contabilizează cea de-a doua victorie din acest sezon.

Un nou meci la nivel de juniori nu se dispută pe teren. Etapa de etapă apar unele probleme. Echipele nu se prezintă la terenul de joc, lipsa asistenţei medicale, sau chiar neprogramarea jocurilor de către oficialii echipelor care nu prea pun preţ pe grupele de juniori. Duminică nu s-a disputat meciul dintre Venus Măerişte şi Flacăra Halmăşd, deoarece gazdele nu au asigurat asistenţa medicală. Acest aspect ar trebui să ridice semne de întrebare conducătorilor de echipă, oficialilor AJF, deoarece totul porneşte de la copii şi juniori, care pe viitor ar putea ridica fotbalul din judeţ la un nivel mai ridicat, acesta aflându-se în clipa de faţa într-o stare debusolantă. Ultimul meci al etapei, confruntarea dintre Gloria Bobota şi Benfica Ileanda s-a terminat cu victoria categorică a gazdelor. Iulian Nistor a reuşit o dublă în poarta celor din Ileanda, iar Alexandru Tusan a închis tabela în minutul 66. Cu această victorie cei de Gloria Bobota se clasează pe locul trei şi au chiar şansa să ierneze pe locul doi, dacă duminică se vor impune pe terenul celor de la Măerişte, în restanţa cu Venus.   Ionuţ COSTINAŞ



În etapa a XI-a a Ligii a IV-a - juniori, desfăşurată duminică, s-au înregistrat rezultatele:

Silvania Cehu Silv. - Cetatea Almaşu 1 - 2 (1 - 1)

Au marcat: Andrei Pop ('36), respectiv Călin Rus ('15 şi 80)

Inter Cizer - Meseşul Treznea          4 - 2 (2 - 1)

Au marcat: Claudiu Ţurcaş ('24 şi 43), Cătălin Fărcaş ('65), Viorel Chiba ('68), respectiv Adrian Junjan ('12) şi Andrei Pop ('18)

AS Chieşd - Rapid Jibou                  2 - 1 (0 - 0)

Au marcat: Ionuţ Lingurar ('47 şi 70), respectiv Cătălin Porumb ('45)

Gloria Bobota - Benfica Ileanda      3 - 0 (1 - 0)

Au marcat: Iulian Nistor ('39 şi 50) şi Alexandru Tusan ('66)

AS Venus Măerişte - Flacăra Halmăşd   0 - 3

 (lipsă asistenţă medicală)

Barcău Nuşfalău - Dumbrava Gâlgău 3 - 0 (1 - 0)

Au marcat: Boska Arnold ('19 şi 60) şi Adrian Nagy ('47)

CS Barcău: Alt Adam - Alin Todoran, Kallai Maradona, Budai Istvan, Bogdan Crişan, Radu Mate, Alexandru Varga, Marius Leitan, Cristian Nagy, Boska Arnold (cpt) şi Adrian Nagy. Rezerve: Kallai Iosif - Ionuţ Hosu, Răzvan Gânţă, Cătălin Bologa, Andrei Sârca, Emil Oltean şi Bakai Tibor. Antrenori: Adrian Damian şi Ciprian Grecu

Dumbrava: Florin Muncelean - Alexandru Răcăşan (cpt.), Cornel Ciglenean, Raul Micle, Raul Maghiar, Cătălin Mureşan, Andrei Ianchiş, Bogdan Pop, Bogdan Noje, Adrian Călăcean şi Korozsi Robert. Rezerve: Darius Barna - Ionuţ Fărcaş, Alexandru Morar, Adrian Gârbouan, Bogdan Dancu şi Victor Cheţa. Antrenor: Gheorghe Gârbouan





CLASAMENT


 

 1. CS Barcău Nuşfalău 11  11  0  0    66 -  0   44

 2. Dumbrava Gâlgău      10   8  0  2    53 - 14   32

 3. Gloria Bobota           10   7  1  2     47 - 13    29

 4. Meseşul Treznea          11    6  0  5    44 - 35   24

 5. Rapid Jibou         11    5  2  4    33 - 22   22

 6. Flacăra Halmăşd           9     5  0  4     20 - 22     20

 7. AS Chieşd           11    5  0  6    21 - 38    20

 8. Benfica Ileanda           11    3  1  7    30 - 26   13

 9. Silvania Cehu S.       10    3  0  7    24 - 36   12

10. AS Venus Măerişte   10    3  0  7   13 - 37   12

11. Inter Cizer           11    3  0  8    16 - 77   12

12. Cetatea Almaşu         11    2  0  9    10 - 57     8

(Sursa: http://www.sportulsalajean.ro/articol-4174/Performanţă-de-invidiat-pentru-Nuşfalău)