Istoricul localităţii

Nuşfalău - în limba maghiară Szilágynagyfalu - este aşezat în vestul judeţului Sălaj, pe cursul superior al Barcăului - râul aparţinător bazinului hidrografic al Tisei - la o răscruce de drumuri importante, la o altitudine de 215 metri deasupra nivelului mării. Are o suprafaţă de 3670 hectare, iar numărul populaţiei - conform datelor ultimului recensământ al populaţiei din 1992 - era 3365 de locuitori, ocupând locul al treilea dintre aşezările rurale ale judeţului. Este locuit în mare parte de maghiari şi de religie reformată. Din anul 1968 este centrul administrativ al comunei formate din patru sate: Nuşfalău, Boghiş, Bozieş şi Birghez. Înaintea descălecării maghiarilor, pe teritoriul aşezării trăiau avari şi slavi. Prezenţa lor este dovedită prin necropolele tumulare (kurgani) din raza satului şi prin numeroase denumiri de râuri şi de aşezări: Crasna, Bistra, Cozniciu şi altele.

După descălecarea lor, maghiarii s-au aşezat şi în această regiune. În secolul al XI-lea, bazinul superior al Barcăului aparţinea teritoriului de păşunat din timpul verii al neamului (familiei) Napkor-Meszte şi Csolt-Vata. Nuşfalău este una dintre cele mai timpurii aşezări din perioada dinastiei regale Árpád. Prim atestare documentară a aşezării datează din 1213 şi apare sub denumirea de Villa Nog în Váradi Regestrum (Registrul din Oradea). Ca posesiune regală, în 1249 Béla al IV-lea o dăruieşte pentru meritele sale vornicului (judelui domnesc) Pál din neamul Geregye. După năvălirea tătarilor din 1241 şi după distrugerea cetăţii de la Crasna, localitatea devine parte componentă a posesiunii (domeniului) format în jurul cetăţii Valcău până în mijlocul secolului al XIV-lea. În această perioadă o mare parte din acest domeniu, împreună cu cetatea Valcău şi Zăuan, ajunge în posesia lui Dancs, comite al comitatului (judeţului) Crasna. Mai târziu, în 1372 devine posesiunea janitorului (uşerului) regal Gönyüi János, apoi fiicei acestuia, Anna, care a devenit soţia lui Losonci Dénes, şi astfel localitatea intră în posesia familiei Bánffy. Aşa devine mai târziu Nuşfalău centrul uriaşei posesiuni al familiei Bánffy, care ocupă în decursul mai multor secole în spaţiul între Muntele şes (Munţii Plopişului) şi Munţii Meseş.

În decursul evului mediu Nuşfalău a deţinut de mai multe ori şi funcţia reşedinţei de comitat, unde aveau loc deseori adunările comitatului Crasna. Localitatea avea ca posesori şi familiile Széchy, Márton, Komjátszegi şi Nagyfalusi. De numele familiei Bánffy se leagă şi întemeierea, în 1413 a mănăstirii din ordinul paulian, precum şi construirea bisericii parohiale. În jurul anului 1470 Nuşfalău primeşte dreptul de a ţine bâlci (iarmaroace), după care devine o localitate de târg (mezőváros = oraş de târg) mai însemnată, cu târguri renumite de vite cunoscute în întreaga ţară. Începând din această perioadă numărul de locuitori al aşezării creşte rapid. După datele recensământului din anul 1553, Nuşfalău plăteşte impozit după 41 şi jumătate de porţi (gospodării). După Camăr şi Crasna devine al treilea cel mai populat centru economic şi de târg din comitat. După căderea oraşului Oradea din 1660, localitatea ajunge în periferia regiunii de sub dominaţia turcească. Dezvoltarea economică a aşezării stagnează, iar numărul populaţiei descreşte. Datorită războaielor devastatoare repetate, a năvălirii tătarilor şi a unor ciocniri de curuţi-lobonţi, datorită ciumei, precum şi a impozitelor imperiale grele, numărul de locuitori al aşezării scade foarte mult, jumătatea gospodăriilor devin nelocuite.

În primele decenii ale secolului al XVIII-lea se schimbă şi componenţa etnică a Nuşfalăului. O parte din gospodăriile rămase nelocuite sunt ocupate de către elementele etnice străine, de o populaţie românească. Perioadă mai paşnică din a doua jumătate a secolului, permite o dezvoltare mai modestă a vieţii economice din localitate. Pe lângă creşterea animalelor, devine din ce în ce mai importantă cultura cerealelor. La plantele cultivate până atunci, se adaugă şi plante mai noi, cum ar fi porumbul şi cartoful. În această perioadă familia Bánffy ştirbeşte unele privilegii ale satului - obţinute în perioadele anterioare - cum ar fi dreptul de a ţine cârciumă şi măcelărie, dreptul de a scoate porcii la jir (la ghindă), dreptul de tăiere şi căratul copacilor. Acest lucru face ca localitatea să cunoască un regres economic, chiar şi statutul de localitate târg era pus sub semnul întrebării. Din această cauză devin mai frecvente conflictele dintre populaţia localităţii şi familia Bánffy. Societatea ţărănească a satului era compusă din iobagi, jeleri şi mici nobili, iar această structură s-a păstrat până la revoluţia din 1848. Situaţia nu s-a schimbat mult nici după eliberarea iobagilor, doar că în locul iobagilor au apărut proprietarii mici şi mijlocii, iar în locul jelerilor apare ţărănimea fără pământ, pătura zilierilor şi slugărimea agricolă, care lucrează pe pământurile moşierilor.

În a doua jumătate al secolului al XIX-lea apar primele semne ale societăţii civile. O adevărată dezvoltare mai accentuată a economiei în Nuşfalău o aduce construirea căii ferate. Ramura de bază a economiei rămâne şi în continuare agricultura. Pe lângă cultura cerealelor şi pomicultura este prezentă o creştere din ce în ce mai intensivă a animalelor, a vitelor, oilor şi a porcilor. Organizarea diferitelor asociaţii, lărgirea învăţământului public, schimbări în viaţa ţărănimii, în construcţii de casă, în interiorul caselor - sunt de asemenea semnele dezvoltării societăţii civile. Se intensifică schimburile de bunuri, a pieţii - satul are deja dreptul la şase târguri de ţară pe an, dar după reorganizarea administrativ-teritorială din anul 1876, Nuşfalău îşi pierde definitiv privilegiile legale de statutul de localitate de târg (mezőváros) este degradat, păstrând numai statutul de comună. Numărul populaţiei în această perioadă se apropie de două mii de locuitori.

Elementele de bază ale dezvoltării industriale în Nuşfalău au apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea, când au fost înfiinţate unele intreprinderi: fabrica de prelucrare a lemnului, fabrica de cărămidă şi de ţiglă şi fabrica de spirt. Ulterior, în perioada cooperativizării, agricultura stagnează sau cunoaşte iar un declin accentuat. O parte însemnată a populaţiei începe să migreze din sat în oraşele industriale din apropiere. Numărul populaţiei nu scade, dar se observă o îmbătrânire accentuată a ei. Sporul natural foarte scăzut va duce într-un timp apropiat la o scădere a numărului populaţiei. În prezent Nuşfalău se confruntă cu greutăţi economice şi sociale. Situaţia economică a satului după schimbările sociale din anul 1989 a continuat să degradeze. Este caracteristic faptul că în ultimele decenii - cu excepţia construirii unor locuinţe de tip bloc - în sat nu a avut loc dezvoltări mai însemnate. În localitate nici în prezent nu există o reţea a obiectivelor comunale, lipseşte sistemul de aprovizionare cu apă potabilă şi a canalizării, lipseşte gazul metan, iar telecomunicaţiile şi serviciile în multe privinţe sunt necorespunzătoare..................